Superstiţii populare despre stafii, moroi si Strigoi
Stafiile. Sunt duhuri rele care bântuie anumite locuri de sau oameni de care erau puternic legate emoţional în viaţa reală . Din diverse motive, acestea refuză să treacă în lumea cealaltă până nu scapă de ceea ce le macină sau le chinuie. Tradiţia populară spune că, de cele mai multe ori, stafiile sunt confuze şi cred cu tărie că de fapt ele se află în viaţă pentru că sunt „legate“ de pământ. Dintre toate fiinţele spirituale, sufletele care bântuie sunt cele care pot fi simţite sau chiar văzute de cei care trăiesc.
Moroii. În mitologia românească spiritele copiilor nebotezaţi se transformă în moroi
. Aceştia devin duhuri rele după 7 ani de la data morţii, când sufletele copiilor se întorc în mormânt şi strigă de trei ori: „Botez! Botez! Botez!“. Spiritele pruncilor cărora li s-a luat dreptul la viaţă rătăcesc chinuite între lumi şi suferă neîncetat pentru că n-au primit botezul binefăcător care le-ar fi ajutat să se odihnească în pace. În cazul în care pruncul a fost ucis cu bună ştiinţă, sufletul acestuia iese din mormânt sub forma unei coloane înalte de lumină şi îl chinuie pe cel vinovat de moartea lui, provocându-i neplăceri şi pagube de tot felul. Legende populare româneşti spun că, atunci când mama pruncului a fost cea care a curmat viaţa bebeluşului, moroiul o torturează în somn – se aşază pe pieptul ei şi îi înăbuşă respiraţia, provocându-i în acelaşi timp coşmaruri.

Strigoii. Potrivit credinţelor româneşti, strigoiul este un duh rău care reprezintă sufletul unui om mort, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlneşte. În unele regiuni, se vorbeşte şi de strigoii „vii“ – sufletele care le ies pe gură oamenilor adormiţi, noaptea, după primul cântat al cocoşilor. Se spune că puterea strigoilor este foarte mare în nopţile de Sfântul Andrei, de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Vasile. În multe părţi ale ţării, oamenii freacă uşile, ferestrele, coşul de fum şi gaura cheii cu usturoi, pentru a împiedica intrarea lor în casă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu